Fantastic Four și restul lumii! Turul Franței 2015 promite un spectacol legendar: Contador, Froome, Nibali și Quintana vin în formă maximă. Cine e favoritul la victorie și cine ar putea surprinde în Le Tour

Fantastic Four și restul lumii! Turul Franței 2015 promite un spectacol legendar: Contador, Froome, Nibali și Quintana vin în formă maximă. Cine e favoritul la victorie și cine ar putea surprinde în Le Tour
  • Publicat:
  • Actualizat:

La unison, presa europeană notează că pentru actuala ediție a Turului Franței există patru mari favoriți. Rar se întâmplă ca rutieri de talia lui Chris Froome, Alberto Contador, Nairo Quintana și Vincenzo Nibali să vină într-un Mare Tur în formă foarte bună, dar iată că ASO, organizatoarea Le Tour, are de ce să se bucure. Cu șase finaluri în altitudine și fără un contratimp în care să se creeze distanțe mari, dar cu capcane importante, precum mini-clasice de genul Paris-Roubaix și Săgeata Valonă, Marea Buclă promite trei săptămâni senzaționale. Deocamdată e clar că Froome și Quintana pornesc în pole-position. Vor reuși, oare, să profite?

30? 40? 50? Oare de câți ani nu a mai avut Turul Franței o listă de start în care densitatea favoriților a fost atât de mare? Probabil că nimeni nu poate să exprime o părere exactă. Cert e doar că la startul acestei ediții a Le Tour vor fi Vincenzo Nibali, Chris Froome, Nairo Quintana și Alberto Contador. Adică șapte din ultimii opt câștigători ale Marilor Tururi! O adevărată constelație de cicliști care nu vin singuri, ci cu echipe extrem de puternice. Sky pare o formație compusă din cyborgi, Astana vine după ce a dominat clar Giro, dar nu a reușit să îi creeze probleme majore lui Contador, în timp ce Tinkoff-Saxo speră că poate să își refacă imaginea șifonată serios din Turul Italiei, când și-a lăsat liderul pradă atacurilor adverse. Vom avea, practic, o luptă pasionantă, lungă și spectaculoasă. Iar organizatorii s-au gândit să nu le dea favoriților nicio zi liniștită în șa! Zile în care bordurile vor fi la ordinea zilei, etape în care drumurile sinuoase pot provoca oricând căzături sau două miniclasice – Paris-Roubaix și Săgeata Valonă – sunt doar câteva dintre greutățile care îi așteaptă pe rutieri. Care este favoritul principal, însă, în aceste condiții?


Condițiile meteo slabe l-au privat pe Froome de un parcurs bun în Le Tour 2014. Acum, britanicul caută răzbunarea

Avantajul lui Froome: o echipă ca-n povești

Fantastic Four sau Big Four au fost termenii cei mai folosiți pentru a descrie line-up-ul din acest sezon din Le Tour. Nibali, Froome, Quintana și Contador sunt toți prezenți la start și, poate cel mai important, toți par în formă maximă. Dar un mic avantaj pare să-l aibă Froome. Britanicul născut în Kenya a avut un Tur mizerabil în 2014, când a căzut de două ori și a abandonat într-o etapă similară cu cea care va avea loc pe pavate în acest an. Dar a revenit în 2015! Deși nu a fost dominant la fel ca în anii precedenți, Froome și-a crescut forma constant, cu victorii la general în Turul Andaluziei (februarie) și Criteriul Dauphine (iunie), plus un loc trei la general în Turul Romandiei din mai.

Însă marele său avantaj este echipa. Pur și simplu, nu te poți gândi la o formație mai puternică decât atât pentru un favorit! Britanicul de 30 de ani îi are pe munți pe Richie Porte, Nicolas Roche, Wouter Poels și Leopold Konig, toți cățărători excelenți. Iar la contratimpul pe echipe, el va fi ajutat de Geraint Thomas și Ian Stannard, care vor avea misiunea ingrată de a-l asista pe Froome și în etapa de pavate, ambii fiind redutabili pe astfel de teren. Astfel că totul se rezumă la abilitățile de cățărare ale britanicului. În Dauphine, ultima cursă importantă dinainte de Le Tour, Froome s-a descurcat excelent, câștigând două etape și terminând pe locul trei într-alta. Singura problemă a sa pare a fi lipsa kilometrilor de contratimp, acolo unde le-ar fi luat, cu siguranță, secunde prețioase adversarilor. Ba mai mult, rutierul de la Sky a contemplat o absență în Tur din această cauză, însă s-a răzgândit și va încerca să câștige al doilea Mare Tur din carieră.


Lui Nairo Quintana nu pare a-i fi teamă de etapa de pavate, deși pare principala încercare pentru micuțul columbian

Quintana, schimbare de strategie

Pare că principalul contracandidat al lui Froome pentru un Le Tour mai muntos decât în medie este Nairo Quintana. Columbianul de 25 de ani a explodat în 2013, când a terminat pe locul secund, în spatele lui Froome, în Marea Buclă. De atunci, rutierul lui Movistar a câștigat un Giro și a abandonat într-un Tur al Spaniei care părea să fie perfect pentru el, după o căzătură stupidă. Cățărător excelent, poate cel mai bun din pluton, Quintana nu are, însă, o echipă de talia lui Sky, deși beneficiază de un superdomestique în Alejandro Valverde și de câțiva gregari de nădejde, precum Winner Anacona sau Gorka Izagirre. Alex Dowsett și Jonathan Castroviejo vor fi motoarele echipei spaniole pentru contratimpul pe echipe, iar asta înseamnă o reducere importantă a handicapului față de Sky. 

Unde ar putea apărea problemele pentru Quintana? Chiar în prima săptămână! Obișnuit să parcurgă cățărări lungi și dificile încă din copilărie, atunci când rula circa 40 de kilometri până la școală și înapoi, Quintana nu a avut șansa să se antreneze pe pavate sau pe „zidurile” din Valonia sau Olanda. Columbianul a încercat să-și îmbunătățească tehnica participând cu succes în Dwars door Vlaanderen și în Marele Premiu E3, însă lupta va fi, cu siguranță, mai nebună și mult mai dură, mai ales dacă va ploua! Va fi interesant, însă, cum se va comporta Quintana din punct de vedere tactic în ultima săptămână, cu trei etape cu final în cățărare în ultimele șase zile, cunoscut fiind faptul că Froome ar putea avea probleme fizice spre final, oboseala fiind decisivă în acele momente.


Un Giro criminal ar putea să fie lovitura decisivă pentru Alberto Contador în căutarea dublei istorice

Cum s-a refăcut Contador?

Simultan cu anunțul retragerii în 2016, Alberto Contador și-a exprimat și obiectivele pentru actualul an competițional. Iar pentru unul dintre cei mai mari rutieri de Mari Tururi din istorie, țintele nu puteau fi banale. Nici pe departe! Contador și-a exprimat public dorința de a reuși dubla Giro-Le Tour, reușită de doar 10 ori în istorie și doar o singură dată în ultimii 20 de ani, de Marco Pantani, în 1998. Prima parte i-a ieșit de minune lui El Pistolero, care a câștigat Turul Italiei fără o echipă care să-l ajute și arătând semne de slăbiciune doar în penultima etapă, când deja era prea târziu. Problema vine, însă, în Marea Buclă. De la finalul Giro până la startul de la Utrecht au trecut doar 34 de zile. Și, așa cum au spus aproape toți cicliștii participanți, sub protecția anonimatului sau nu, Turul Italiei din 2015 a fost unul alergat într-un ritm draconic, în care nici măcar o singură etapă nu a fost liniștită!

Ei bine, aici e problema lui Contador. Froome, Quintana sau Nibali nu au avut supliciul unui tur de trei săptămâni și și-au putut alege la perfecție programul, insistând pe acumulare în cantonamente montane în mai și alergând puțin spre deloc în iunie. În schimb, Contador și-a luat câteva zile de pauză totală, apoi s-a reîntors pe bicicletă, iar singura lui cursă a fost Route du Sud, acolo unde a câștigat la general, după ce l-a învins pe Nairo Quintana în etapa montană cu final la Bagneres des Luchon. A fost o demonstrație de forță a rutierului de la Tinkoff-Saxo, care, însă, n-a fost cel mai puternic cățărător per total în Giro. Ori Froome și Quintana l-ar putea penaliza serios, în condițiile în care a treia săptămână e cu adevărat draconică.


Reușește Nibali a doua victorie consecutivă în Le Tour? Casele de pariuri nu cred în italianul de la Astana

Rechin fără presiune

În fine, ultimul din cast-ul Fantastic Four din acest an e chiar câștigătorul de anul trecut, Vincenzo Nibali. Italianul pare că își reintră în formă, după un început foarte slab de sezon. La fel ca anul trecut, în săptămână premergătoare Le Tour, rutierul de la Astana a devenit campion național, surclasându-și clar favoriții. Și, la fel ca în sezonul precedent, nu a surprins în cursele pregătitoare. Tactic, Nibali poate rivaliza cu Contador, fiind un maestru al loviturilor neașteptate. A dovedit-o în primele etape din Anglia din anul precedent, pe pavate în Nordul Franței, dar și în Dauphine, când după o zi mizerabilă a mers în evadare și le-a dat din nou de gândit celorlalți favoriți. Totodată, Nibali are în echipă trei rutieri care s-au clasat în primii opt în anul trecut pe pavate, dar și un avantaj pe coborâri, fiind net superior celorlalți favoriți. Iar dacă Astana va merge la fel cum a făcut-o în Giro, atunci e de așteptat ca Nibali să profite.

Antrenorul italianului, Paolo Slongo, cel care a făcut minuni în 2014, consideră că Rechinul va fi din nou la parametri maximi. Însă italianul trebuie să convingă repede că poate! În Dauphine, el a cedat în două din cele trei etape de munte, renunțând pur și simplu pe cățărări. Cu siguranță, presiunea nu va mai fi pe el, întrucât a reușit să câștige toate cele trei Mari Tururi în carieră, devenind abia al șaselea ciclist care reușește acest lucru și al doilea în activitate, după Contador. Însă în acest an, Nibali nu poate fi considerat un „top 2 contender”, cel puțin prin prisma a ceea ce a arătat până acum.


Thibaut Pinot a avut o primăvară excelentă, cu victorie de etapă în Tururile Elveției și Romandiei, plus un loc doi în Criteriul Internațional

Francezii vor o victorie… franceză!

Gata cu Fantastic Four-ul care a fost ultramediatizat pe toate site-urile de specialitate și chiar de presa europeană. Dar cine ar putea să le pună probleme? L’Equipe e încrezătoare că Thibaut Pinot (FDJ) poate face marea surpriză și poate aduce primul tricou galben la Paris pentru Franța de la Bernard Hinault încoace, chiar când se împlinesc 30 de ani de la reușita legendarului rutier. Pinot și-a vindecat teama de coborâri, și-a îmbunătățit contratimpul și are în Alexandre Geniez un domestique gata de ajutor. Oricum, presiunea e mare. Anul trecut, francezul de 25 de ani a terminat pe locul 3, primul podium într-un Mare Tur din carieră. Iar o cădere de pe podium, chiar și în această companie extraordinară, ar fi văzută ca un regres. Forma francezului este excelentă, el câștigând etapa de munte cu final în ascensiune în Turul Elveției. Dar în Le Tour, lucrurile stau altfel. Iar Pinot trebuie să fie atent la borduri în etapele cu astfel de încercări, pentru că ar putea pierde timp prețios.

Un alt francez care ar putea emite pretenții la un top 5 este Romain Bardet (AG2R-La Mondiale). E clar că tânărul francez va fi liderul echipei sale, întrucât Jean-Christophe Peraud, liderul formației, a declarat deja că nu e în formă și nu poate repeta locul secund de anul trecut. Bardet a explodat în Dauphine, acolo unde a venit pe poziția a șasea la general, dar a câștigat etapa de la Pra Loup, una identică cu cea a 17-a din această ediție a Le Tour, cu o coborâre senzațională pe Col d’Allos. Doar că o etapă mai târziu, el a căzut în ultimii kilometri, anulând, practic, avantajul pe care îl avea. Așadar, lipsa de experiență este o problemă, la fel ca și constanța în atâtea etape montane în bătălie directă cu adversari atât de puternici.

Dacă ar fi să luăm Criteriul Dauphine drept reper, poate că printre favoriți ar trebui să se numere și Tejay van Garderen (BMC). Americanul are două locuri 5 în 2012 și 2014 în Le Tour, dar nu a convins niciodată. Dar în cursa premergătoare Le Tour, liderul de la BMC a fost excelent și a pierdut victoria pentru doar 10 secunde în fața lui Froome, care l-a bătut pe ultimii kilometri ai cățărării. Van Garderen știe să se poziționeze în pluton, are echipă bună de contratimp, iar Caruso și Sami Sanchez ar trebui să îi dea o mână de ajutor în munți. 

Este una dintre ultimele șanse pentru Purito Rodriguez (Katiușa) să mai ocupe un podium în Le Tour. La 36 de ani, Purito rămâne același specialist al clasicelor și al finalurilor cu ascensiuni abrupte, dar scurte, însă e capabil să reziste și la drum lung, așa cum a demonstrat-o în Turul Țării Bascilor, când a cucerit tricoul de lider. Avantajul său este că nu există exerciții lungi individuale, acolo unde în trecut a pierdut chiar și 10 minute față de ceilalți favoriți! Experiența ar trebui să-l ajute, însă selecția echipei Katiușa a fost o lovitură dură pe care ibericul a primit-o, fiind lipsit de aportul conaționalului Dani Moreno.

Printre rutierii care ar trebui să se bată pentru un loc în top 10 se numără și Andrew Talansky (Garmin-Cannondale), Wilco Kelderman (Team LottoNL-Jumbo), Alejandro Valverde (Movistar), Warren Barguil (Giant-Alpecin), Bauke Mollema (Trek) sau chiar și irlandezul Dan Martin (Garmin-Cannondale). Un rutier interesant este și Louis Meintjes (MTN-Qhubeka), un sud-african care poate aduce cea mai bună clasare a Africii din istorie în Le Tour, grație calităților sale pe munte.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
Imagini 'bizare' cu soția lui Călin Georgescu. Filmarea cu dansurile Cristelei s-au viralizat rapid! ⤵️
„Vreau să mă rănesc”. Cum a apărut Pep Guardiola după dezastrul cu Feyenoord. Contraperformanță unică
„Vreau să mă rănesc”. Cum a apărut Pep Guardiola după dezastrul cu Feyenoord. Contraperformanță unică
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu a dat înapoi. Decizia anunțată imediat după turul întâi: O singură condiție!
Călin Georgescu a dat înapoi. Decizia anunțată imediat după turul întâi: O singură condiție!
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×